„Marșul Rușinii”, la Tel Aviv

„Marșul Rușinii, la Tel Aviv
Publicat: 03/12/2017, 19:25
Actualizat: 09/01/2020, 13:10

Oamenii i-au spus „Marșul Rușinii”.

Asupra premierului Netanyahu planează suspiciuni de corupție încă din 2009. Din ianuarie anul acesta a fost audiat (la reședință, așa cum se obișnuiește în cazul înalților demnitari) de șase ori, fiind suspect în două dintre cele câteva dosare care s-au strâns împotriva sa de-a lungul anilor.

Fiindcă e foarte aproape de a fi pus sub acuzare, partidul său, Likud, a înaintat în Parlament (Knesset) un proiect de lege menit să reducă la tăcere Lahav 433 (unitatea specială de poliție, supranumită „FBI-ul israelian”, care investighează demnitari) și să obstrucționeze drumul spre Justiție al dosarelor ale căror subiecți sunt marii corupți politici, dintre care prim ministrul Israelului e cel dintâi.

Proiectul de lege cu dedicație clară a trecut, pe 27 noiembrie, de comisia de specialitate (Knessetul are o singură Cameră) și urmează ca mâine să fie dezbătut și promulgat în zilele care urmează.

Sunt slabe speranțe ca manifestațiile de stradă să oprească demersul legislativ.

Discuțiile filosofice din Parlament care contrapun două principii democratice – dreptul publicului la informare și dreptul demnitarilor suspectați de corupție de a le fi apărată reputația (ca la București, presa a beneficiat de copioase scurgeri de informații din dosare) – nu vor duce prea departe.

După demonstrațiile de aseară, astăzi Netanyahu a cerut inițiatorului acestui proiect, membru al partidului pe care îl conduce, să îl excepteze de la viitoarea lege, ceea ce nu e decât una dintre găselnițele sale propaganistice. În plus, s-a victimizat, cu iscusința cu care doar el știe s-o facă – pe Facebook. (Crezându-se premierul providențial al evreilor, e profund întristat de nerecunoștința poporului și se simte subiectul unei odioase conspirații a Opoziției de conivență cu presa).

Ecuația corupției și anticorupției în Israel e mai simplă și mult mai cinică decât pare. Premierul nu e dispus să cedeze puterea. Ori îi trece legea specială, ori va inventa un pericol la securitatea Israelului, care să-l facă de neînlocuit.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri scandaloase în cazul profesoarei de sport care și-a abuzat doi elevi. Cum i-a ademenit...
BAC 2024 | Avem subiectele care au picat la limba maghiară, la proba de azi...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
O fetiță de 3 ani din Constanța a ajuns la spital după ce a mâncat...
Claudia Pătrășcanu, dezvăluiri despre vacanța cu Gabi Bădălău în Paris: 'Am fost cu iubirile mele!'...
DIETA-minune a lui Neti Sandu, pe care o respectă cu sfințenie! Ce SECRETE are la...
Ţara din Europa în care un şofer a rămas fără maşină după ce a condus...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Reacția lui Ronald Gavril după ce Laurențiu Reghecampf l-a acuzat că stă în casa lui...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
Viktor Orban s-a întâlnit cu Vladimir Putin la Kremlin, în ciuda criticilor din partea liderilor...
Această INVENȚIE de acum 40.000 de ani a SCHIMBAT ISTORIA MODEI pentru totdeauna!
Decizie pentru cei care stau LA BLOC. Schimbarea pe care românii o cer de ani...
Permisul auto, tot mai greu de obținut. Intră în vigoare reguli draconice
Vero Căliman, apariție sexy în costum de baie. Cum arată fosta Fetiță Zurli la plajă....
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, dezvăluiri cutremurătoare despre ziua în care tatăl său s-a stins din viață: „A...
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Forma Sistemului Solar s-a schimbat dramatic, au descoperit oamenii de știință
×